Meditații de comuniune
cu Marile Puteri Cosmice

 

Marile Puteri Cosmice, cele 10 fațete
ale Mamei Divine, Maha Shakti



În viziunea tantrică, universul are o structură vibratorie piramidală, diferitele lumi fiind plasate pe diferite niveluri sau straturi. Fiecare astfel de nivel are o frecvență proprie de vibrație și este expresia unui anumit nivel de conștiință. La vârful acestei gigantice structuri piramidale se află anumite focare esențiale de energie, numite simbolic Puteri Cosmice sau Zeițe, cu un rol fundamental în crearea, menținerea și resorbția Manifestării.

Aceste Mari Puteri Cosmice sunt în număr de zece (Dasha Maha Vidya), fiecare având funcții specifice în armonia universală. Cunoașterea esoterică a celor zece Mari Puteri Cosmice și aprofundarea comuniunii subtile, telepatice cu sferele lor gigantice de forță este atât de importantă și de valoroasă din punct de vedere al accelerării evoluției noastre spirituale încât, printre multitudinea de activități și tehnici yoga ce se realizează în cadrul taberelor spirituale, la loc de cinste se află și meditațiile de comuniune cu Marile Puteri Cosmice.

Mai mult decât atât, Tabăra spirituală yoghină de vacanță de la Costinești este chiar integrată, într-un anume fel, în sfera uneia dintre cele zece Puteri Cosmice. În acest fel, întregul câmp subtil al taberei este impregnat de energia benefică uriașă ce îi este specifică respectivei Mari Puteri Cosmice. Aceasta devine astfel ”patroana spirituală” a taberei de vară din anul respectiv. Ea va fi invocată, apelată și implorată să își manifeste grația, și prin aceasta toți participanții pot primi o sui-generis inițiere sau re-inițiere în misterele sferei sale de forță.

Cele zece divinităţi feminine esenţiale, Dasha Maha Vidya, nu sunt altceva decât cele zece faţete sau aspecte dominante ale personalităţii fascinantei Mame Divine Supreme (Maha Shakti). Deși fiecare dintre cele zece Mari Puteri Cosmice conduce la Adevărul Ultim Dumnezeiesc, ele au caracteristici diferite și îndeplinesc o funcție distinctă în inefabila armonie cosmică a marii Creații a lui Dumnezeu. În ordinea cunoscută în mod tradițional, aceste zece Mari Puteri Cosmice sunt:

Kali – Marea Putere Cosmică a timpului și a transformării
Tara – Marea Putere Cosmică a compasiunii și a grației dumnezeiești
Tripura Sundari – Marea Putere Cosmică a frumuseții și iubirii
Bhuvaneshwari – Marea Putere Cosmică a spațiului și a cunoașterii
Tripura Bhairavi – Marea Putere Cosmică a efortului ardent și a sacrificiului
Chinnamasta – Marea Putere Cosmică a curajului nesfârșit
Dhumavati – Marea Putere Cosmică a vidului beatific creator
Bagalamukhi – Marea Putere Cosmică a stopării și a fascinației benefice
Matangi – Marea Putere Cosmică a armoniei și a ordinii dumnezeiești
Kamalatmika – Marea Putere Cosmică a abundenței și a plenitudinii

 
 
Meditațiile de comuniune cu sferele lor de forță pot fi realizate în trei moduri diferite. Cea mai eficientă este meditația de tip laya yoga în care este folosită mantra respectivei Puteri Cosmice. Evident, pentru a participa la acest gen de meditație este necesar să fi primit deja inițierea în mantra respectivă, în cadrul cursului de yoga pe care îl frecventăm.

Pentru cei care nu au ajuns încă la anul de curs în care se studiază o anumită Mare Putere Cosmică, există însă și varianta meditației în care se vizualizează yantra ei specifică. Yantra este o diagramă geometrică simplă în care sunt reprezentate în mod sintetic și simbolic caracteristicile esențiale ale respectivei Puteri Cosmice. Yantra asupra căruia yoghinul se concentrează și meditează permite atragerea și asimilarea în universul său lăuntric, prin procese de rezonanță ocultă, a aspectelor și atributelor dumnezeiești corespondente ale respectivei Mari Puteri Cosmice. În cadrul taberei, acest suport exterior (yantra) este pus la dispoziție de către organizatori, în sala sau în locul unde se realizează acest gen de meditație.

Cea de a treia variantă este meditația de comuniune cu o anumită Maha Vidya folosind un suport muzical adecvat. Veți găsi specificat în programul tipărit al taberei unde și când pot fi realizate aceste meditații de comuniune având ca suport o muzică inspirată, ce a fost atent aleasă pentru a facilita intrarea în stare de rezonanță ocultă cu sfera tainică de forță a respectivei Mari Puteri Cosmice.