Kalki Avatar

 

Războinicul care readuce dreptatea și armonia



O altă inițiere specială care este oferită în cadrul Taberei spirituale yoghine de vacanță de la Costinești este cea în mantra de comuniune cu Kalki Avatar. Această inițiere presupune, la fel ca toate celelalte inițieri, înscrierea prealabilă la comandament, dar ea se va oferi numai în urma unei trageri la sorți consacrate. Doar cei care extrag DA la tragerea la sorți pot participa la inițierea din anul respectiv, inițiere constând în expuneri teoretice, urmate de primirea mantrei și de o primă meditație de comuniune cu Kalki Avatar, realizată la unison în tabără.

Kalki, numit și Kalkin, este al zecelea avatar al zeului hindus Vishnu. Despre el se spune în tratatele înțelepciunii indiene că va veni să încheie Kali Yuga (epoca decăderii spirituale maxime, în care ne aflăm acum). Kali Yuga este considerată, în cosmologia Vaishnava, ultima dintre cele patru perioade ale unui ciclu temporal din ciclul nesfârșit de existențe. Avatara înseamnă "coborâre" și se referă la o descindere sau o materializare a divinului în tărâmul material al existenței umane. Garuda Purana prezintă zece avatari ai lui Vishnu, dintre care Kalki este ultimul, al zecelea, care urmează să se manifeste pe Pământ în viitorul apropiat.

Despre Kalki se spune că va pune capăt acestei perioade întunecate, degenerate și haotice (Kali Yuga) pentru a elimina adharma (fărădelegea) și pentru a readuce lumea în Satya Yuga. El este reprezentat în iconografia hindusă călărind un cal alb, cu o sabie de foc în mână. Mitologia sa a fost comparată cu conceptele de Mesia din Iudaism, Frashokereti din Zoroastrism și Buddha Maitreya din Budism.

În budismul Tibetan Kalachakra Tantra sunt descriși 25 de conducători, fiecare numiți Kalki, care guvernează lumea fizică din Shambala cerească. Numele Kalki vine de la Kali Yuga, epoca actuală în care ne aflăm, rădăcina cuvântului Kalki fiind "murdar, păcătos". În textul budist Kalachakra Tantra, regii cei drepți sunt numiți Kalki (Kalkin, literal căpetenie) ce trăiesc în Shambala. Există mulţi Kalki în acest text, fiecare luptând împotriva barbariei, persecuției și haosului. Ultimul Kalki este numit "Chakrin" (stăpânul ciclurilor temporale), cel care va pune capăt haosului și degenerării cu ajutorul unei mari armate care va elimina "forțele răului". Kalki va deschide astfel noul ciclu al epocii perfecte în care "spiritualitatea va înflori, oamenii vor trăi vieți lungi și fericite, iar înţelepciunea şi neprihănirea vor domni".

 
 

În textele hinduse, Kalki apare pentru prima dată în marea epopee Mahabharata. Avatarul Kalki este menționat în Maha-Purane, cum ar fi Vishnu Purana, Matsya Purana, Kalki Purana și Bhagavata Purana. În Mahabharata, Kalki este o extensie a legendei avatarului Parasurama, în care un războinic al lui Brahmin distruge casta războinicilor, Kshatriyas, care abuzează de putere pentru a răspândi haosul, răul și persecuția celor slabi. Kalki restaurează dharma, restabilește justiția în lume, dar nu sfârșește ciclul existențelor.

În Sri Kalki Purana există urmatorul dialog: [Domnul Shiva a spus Domnului Kalki:] "Acest cal a fost manifestat de Garuda și poate merge oriunde la voință și își ia forme diferite, aici este și un papagal care știe totul - trecut, prezent și viitor. Aș dori să-ţi ofer atât calul, cât și papagalul și, prin urmare, te rog să le accepți. Prin influența acestui cal și papagal, poporul lumii te va cunoaște ca înţelept învățat al tuturor scripturilor, maestru al tragerii cu arcul și, astfel, cuceritorul tuturor. Aș dori să-ţi prezint această sabie ascuțită și puternică și, prin urmare, te rog să o accepți, mânerul acestei săbii este acoperit cu bijuterii și este extrem de puternică. Ea te va ajuta să uşurezi povara cea grea a Pământului. " Sunt prezentate aici unele dintre atributele dumnezeieşti manifestate de Kalki, respectiv ubicuitatea, instantaneitatea, atotputernicia, atotcunoaşterea etc. Avatarul Kalki apare în textele istorice Sikh, în special în Dasam Granth, sub numele de Nihakalanki. Capitolul Chaubis Avatar (24 de avatare) îl menționează pe înțeleptul Magesyra care descrie apariția avatarilor lui Vishnu pentru a lupta împotriva răului, lăcomiei, violenței și ignoranței. El îl descrie pe Kalki drept cea de-a douăzeci și patra încarnare ce conduce războiul dintre forțele neprihănirii și ale nelegiuirii.

În unele texte Vaishnava, Kalki este descris ca apărând pe un cal alb, la sfârșitul lui Kali yuga, pentru a pune capăt perioadei de decădere și pentru a restabili virtutea și ordinea dumnezeiască pe Pamânt. Textele indiene afirmă despre Kalki că el va deveni rege, un adevărat "stăpân al roții vieţii" și un învingător. El va elimina toți barbarii și tâlharii, va elimina adharma (fărădelegea), va reporni dharma (legea dumnezeiască) și îi va salva pe cei buni. După aceea, omenirea va fi transformată, pacea va domni pe pământ, iar epoca de aur va începe.

În templul Kanchipuram, două panouri puranice îl descriu pe Kalki luptând și învingându-l pe asura Kali. El călărește un cal alb, numit Devadatta, anihilează răul, purifică conștiința tuturor oamenilor și anunță începerea lui Satya Yuga. "Ori de câte ori legea slăbește și se întărește nelegiuirea, atunci mă manifest eu. Pentru mântuirea celor neprihăniți și distrugerea celor care fac rău, pentru stabilirea fermă a legii, mă încarnez, veac după veac." spune Bhagavad Gita Cartea a IV a, sutrele 5, 7, 8.

Cei care primesc inițierea în mantra de comuniune cu sfera subtilă de forță a lui Kalki Avatar vor intra în rezonanță cu ea prin practică și astfel vor atrage în universul lor lăuntric calitățile marelui Avatar al lui Vishnu ce urmează să se încarneze: putere dumnezeiască benefică uriașă, eroism, curaj nestăvilit, voință irezistibilă în deplin acord cu Voința kui Dumnezeu etc. Toate acestea vor contribui la accelerarea procesului lor individual de evoluție, dar și la grăbirea reinstaurării lui Satya Yuga, noua Epocă a Adevărului, Epocă de Aur în care vor domni spiritualitatea, dreptatea, fericirea, bunătatea, puritatea și adevărul.