Să ne exprimăm cât mai des recunoștința față de Dumnezeu

Simplul gest de a-I fi cât mai des recunoscători pentru tot ceea ce ne dăruieşte Îl face pe Dumnezeu să se manifeste pentru noi într-un mod năvalnic şi copleşitor

Fiind întrebat cum anume ne putem pregăti pentru selecţia specială ce avea să fie realizată la mare de către Dumnezeu Tatăl pentru Mişcarea Charismatică, Ghidul nostru spiritual ne-a transmis că o modalitate foarte simplă şi totodată foarte eficientă de a face aceasta este să ne exprimăm de mai multe ori pe zi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, pentru tot ceea ce El ne dăruieşte bun sau mai puţin bun.

Deoarece simţeam o aspiraţie sinceră de a face parte din această Mişcare Charismatică – pe care o simt ca fiind răspunsul la năzuinţa mea sufletească de a avea la dispoziţie o modalitate mai directă, mai concretă, mai clară de a mă apropia de Dumnezeu, de a-L cunoaşte, de a-L iubi şi de a-L servi – am început imediat să pun în practică acest sfat al Ghidului nostru spiritual. Astfel, mi-am setat telefonul să sune din oră în oră, pentru a-mi aminti să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi dăruieşte. Când realizam această mulţumire urmăream să trăiesc cu sinceritate în inima mea starea de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru tot ceea ce El îmi dăruieşte în fiecare clipă a vieţii mele (cu bune şi rele, plăcute sau mai puţin plăcute mie), fiind totodată coştientă că tot ceea ce vine de la El este spre binele meu şi are scopul de a mă modela pentru a deveni un veritabil copil divin al Său.

Mărturisesc că în prima zi nu mi-a venit prea uşor să mă opresc imediat ce suna alarma telefonului din acţiunea pe care o făceam în acel moment, însă de a doua zi, conştientizând că în felul acesta eu îl puneam de fapt pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa mea, aspiraţia mea de a-I fi recunoscătoare pentru tot ceea ce El îmi dăruia s-a intensificat şi mai mult şi m-a făcut să fiu promptă şi totală în acţiunea mea de mulţumire.

Viaţa mea s-a transformat în mod vertiginos şi miraculos încă de a doua zi a acestei practici. De fiecare dată când suna alarma, mi se trezea în suflet o stare de bucurie imensă, deoarece pentru mine era ca şi cum mă suna Dumnezeu, pentru a mă întâlni cu El. Trăiam această fericire care venea în valuri în sufletul meu, într-un mod copleşitor, exact ca şi cum Dumnezeu răspundea înmiit la iniţiativa mea de a-I mulţumi din toată inima pentru tot ceea ce El îmi dăruieşte.

Realizând această mulţumire din oră în oră zilnic o perioadă mai lungă de timp, am început să devin mai detaşată de toate evenimentele din viaţa mea, de toate situaţiile plăcute sau neplăcute, având în fundal mereu conştiinţa faptului că toate sunt de la Dumnezeu şi că El este mereu cu mine şi în mine, indiferent de ceea ce se petrece în viaţa mea. Am ajuns să trăiesc astfel concomitent starea de martor şi de actor al propiei mele existenţe, în care pentru mine axul central era Dumnezeu.

Foarte curând (după începerea acestei practici) Dumnezeu a început să se manifeste într-un mod năvalnic şi copleşitor, pe măsură ce - odată cu această mulţumire pe care eu o realizam zilnic - iubirea mea pentru El creştea tot mai mult şi dorinţa de mă dărui Lui şi de a fi una cu El, de a fi un releu divin perfect pentru voinţa Sa divină, creştea tot mai mult în inima mea.

Zilele mele erau acum pline de fericire şi, fiind plină de iubire pentru Dumnezeu, simţindu-mă îmbătată de recunoştinţă şi de fericire că mi-a dat şansa să exist şi să-L iubesc, să-L preamăresc în inima mea, El mi-a strigat într-o zi prin gura unui necunoscut că mă iubeşte, iar prin lucrătorul de la atelierul din colţul străzii pe lângă care trecusem de atâtea ori mi-a spus că este îndrăgostit de mine; m-a încântat în aceeaşi zi, spunându-mi că sunt foarte frumoasă, prin cuvintele prietenului pe care nu-l mai văzusem de ceva vreme; mi-a presărat în cale flori din copacul de pe strada pe unde ştia că voi trece. În altă zi mi-a zâmbit printr-un necunoscut care trecea pe lângă mine; mi-a dăruit o floare atunci când mă aşteptam mai puţin, fără să mă lase să-L uit nicio clipă, prin colega care nu ştia prea bine de ce avusese sentimentul că trebuie să dăruiască cuiva o floare în acea zi; a început să mă adore ca niciodată până atunci prin fiinţa iubitului meu... M-a dezmierdat cu vântul şi cu miresmele florilor Lui, m-a mângâiat cu soarele şi cu căldura lui dătătoare de viaţă... Mi-a încântat zilele şi nopţile cu iubirea pe care o simţeam continuu în inima mea pentru El, căci adormeam şi mă trezeam simţind că Îl iubesc cu toată fiinţa; chiar şi în somn îmi simţeam inima plină de iubire pentru El; la trezire telefonul meu suna ora recunoştinţei faţă de Dumnezeu... Era o beţie continuă şi fascinantă a iubirii, căci iubirea pe care o simţeam în inimă faţă de Dumnezeu mi-o dăruia tot El. Era ca şi cum El se iubea pe Sine prin mine, făcându-mă şi pe mine părtaşă la iubirea lui incomensurabilă şi totală, dăruindu-mi-Se în felul acesta sublim şi mie...

Am trăit în tot acest timp în care am realizat în mod consecvent această mulţumire ca într-un paradis sufletesc feeric, plin de seninătate, de linişte, de armonie, de fericire exuberantă, de pace şi de iubire... El, Iubitul Suprem al inimii mele, Dumnezeul Cerului şi al Pământului şi Creatorul a tot ceea ce există, mi-a împlinit toate dorinţele nerostite ale inimii, m-a făcut să simt că pentru mine El este Unicul şi că eu sunt unică pentru El, m-a făcut să mă simt ca o regină a Lui, copleşindu-mă continuu cu daruri minunate de toate felurile. Și, dacă cumva uitam de El, luându-mă cu unele treburi, această separare mă făcea deîndată să tânjesc după fericirea de a-L iubi şi de a fi mereu prezentă în şi prin El.

Vacanţa de vară de la Costineşti nu a fost mai prejos de perioada premergătoare ei, în care am avut toate aceste experienţe extraordinare. Dumnezeu a avut grijă ca eu să am parte de cele mai minunate şi mai încântătoare condiţii pe parcursul întregii tabere spirituale. Mi-a oferit chiar şi darul minunat al îndrăgostirii, pe care l-am trăit ca niciodată până atunci. Eram şi martora procesului îndrăgostirii care avea loc în sufletul meu, şi îndrăgostita de bărbatul minunat pe care Dumnezeu m-a făcut să-l întâlnesc. Am trăit astfel, prin graţia indescriptibilă a lui Dumnezeu, o dublă beţie a îndrăgostirii, care era astfel – privită şi trăită de mine atât din perspectiva martorului, cât şi din cea a îndrăgostitei – de o savoare copleşitoare şi de o dulceaţă divină, beatifică. Mă simţeam în paradis şi fiecare zi era plină de o fericire nemaitrăită, care nu putea fi atinsă de nimeni şi de nimic din jur. Indiferent de acţiunile la care participam sau de cunoscuţii şi prietenii cu care mă întâlneam, pe fundal, în sufletul meu, trăiam continuu fericirea de a-L iubi pe Dumnezeu, conştientă fiind că Totul este Dumnezeu şi El este cel care se manifestă în şi prin tot ce există.